Northway – Hello, Hello (Produced by Deepcentral)

Fiecare oraş de provincie îşi are visătorii ei, care speră într-un succes pe care să poată să şi-l trăiască în Bucureşti sau în alte capitale ale lumii. Unora visul li se transformă în realitate. Scenariul este unul banal: câteva cafele, o pauză între orele de liceu, un chef în weekend şi cineva realizează că poate să cânte, să danseze şi că feedback-ul este unul pozitiv. Visul merge mai departe şi începe munca individuală, mai apoi, acel cineva întâlneşte alţi tineri şi…apar proiectele artistice. Unele se destramă foarte repede, de cele mai multe ori din cauza orgoliilor, altele continuă sub altă formă. Încercări, sforţări, disperări, renunţări toate fac parte din acest scenariu. Dar ceea ce transformă un scenariu banal într-un succes este intuiţia că ai întâlnit persoanele potrivite, că ţi-ai găsit stilul care să te reprezinte cel mai bine, totul combinat cu talent, multă ambiţie şi determinare. Aceasta este povestea cu final fericit a formaţiei NORTHWAY.
Un sătmărean, Sergiu, s-a întâlnit cu un băimărean, Adrian şi, deşi cele două oraşe sunt într-o rivalitate veche, nu s-a lăsat cu „sfadă”, ci cu o prietenie şi un proiect muzical. Încercări artistice au avut fiecare în parte, dar au gândit împreună un proiect pe care l-au şi pus repede în aplicare. Prima rază de soare a fost atunci când directorul Casei de Cultură din Baia Mare a avut ideea organizării unui turneu de spectacole pentru diaspora românească din Italia. Cum tinerii au fost remarcaţi la diverse evenimente li s-a propus să participe şi ei la acest proiect, aşa că, în 2005, cei doi ambiţioşi pleacă în turneu în Milano, Torino şi Veneţia, alături de alţi cântăreţi. Aici au prins gustul spectacolelor şi, drept urmare, au continuat cu concerte în oraşele lor natale. În 2006 au susţinut un concert la Zilele oraşului Baia Mare „Sărbătoarea Castanelor”, unde au fost remarcaţi de public şi nu numai. Cici (Sistem), aflat în oraşul natal, i-a văzut şi i s-a părut un proiect interesant, aşa că au rămas să mai vorbească pentru planuri viitoare. Bucuriile nu vin singure, ci şi cu nemulţumiri şi frustrări, căci după încercări de a intra pe piaţa muzicală şi multe drumuri în Bucureşti, fără prea mari rezultate, s-au gândit să pună proiectul în „stand-by” şi să îşi termine studiile. Numai că prima iubire nu o uiţi niciodată, aşa că Sergiu şi Adrian se hotărăsc că a venit timpul pentru acel „acum ori niciodată” şi se mută în Bucureşti. Până ca visurile să li se împlinească, şi pentru a se putea întreţine, fiecare şi-a găsit aici câte o slujbă. Cici de la Sistem a rămas surprins când a fost sunat de băieţi că s-au mutat în Bucureşti şi că sunt „gata de treabă”. „M-am trezit cu ei în Bucureşti şi m-au rugat să îi ajut. Ceea ce am şi făcut pentru că sunt tineri, arată bine şi sunt foarte, foarte ambiţioşi”, spune Cici.
Proiectul lor capătă tuşa finală: in 2010, NORTHWAY se prezintă ca o trupă tânără care se adresează iubitorilor de muzica dance – club, perfectă pentru radiouri şi cluburi. Piesele sunt compuse în colaboare cu Sex shop onlinesi Play & Win şi sunt pline de viaţă şi de mesaje pozitive. Cei doi tineri au mizat totul pe o singură carte, şi iată, ca la putin timp de la venirea lor în Bucureşti, ies pe piaţă cu un single, perfect pentru posturile de radio si cluburi: „Hello, Hello”.
Sergiu Rusu este jumatatea sătmăreană a trupei. Prima dată a cântat la 12 ani în trupa şcolii. I-a plăcut, aşa că a continuat cu acest hobby şi la Liceul Economic din Satu Mare. A plecat mai apoi la Facultatea de Ştiinţe Economice
(profil Management) din Baia Mare, pe care a terminat-o în 2007. În timpul facultăţii nu a uitat de muzică, a încercat variante şi proiecte, a luat cursuri de canto şi de dicţie şi a compus muzică. După terminarea facultăţii, şansele de a-şi face o carieră în muzică nu păreau prea roz, aşa că s-a întors în Satu Mare unde a lucrat la departamentul de resurse umane al unei firme. După câteva luni a avut o discuţie scurtă cu Adrian, discuţie ale cărei concluzii au fost: „Hai că nu vrem să renunţăm la proiectul nostru muzical. Hai în Bucureşti!”. Aşa că s-a transferat cu munca în Bucureşti, dar, la scurt timp, s-a dedicat în totalitate muzicii. Acum compune, se ocupă exclusiv de muzică şi de trupă, şi e fericit că instinctul nu l-a lăsat şi a reuşit să îşi împlinească visul.
Adrian Rogojan s-a născut în Baia Mare. Când era mic a făcut sport de performanţă şi nu visa la altceva decât să se facă fotbalist. O dată venită şi adolescenţa s-a apucat să cânte piese compuse de el pe la diverse petreceri şi mai apoi prin spectacole. Prima apariţie scenică a fost la 16 ani, la Balul Bobocilor al surorii sale. De fapt, ea este responsabilă şi pentru întâlnirea cu Sergiu. Încă se mai gândea la fotbal, doar că lumea din jur l-a făcut să se gândească şi la altă posibilitate.Dar, până ca proiectul High Five să se concretizeze (în adevăratul sens al cuvântului), a terminat Facultatea de Ştiinţe Economice, tot în Baia Mare. Iar aici, a fost extrem de categoric: „nicio carieră muzicală, până nu îmi termin facultatea!” Acum se dedica impreuna cu Sergiu asupra proiectului muzical.
Northway ~ Hello, Hello (Produced by Deepcentral) (Radio Version)
Northway ~ Hello, Hello (Produced by Deepcentral) (Radio Version)
www.youtube.com/watch?v=kv0xlyU6Vao
Northway ~ Hello, Hello (Produced by Deepcentral) (Extended Version)
www.youtube.com/watch?v=g4gMxC7awSg
